A gresi e omeneste – cum invatam sa fim mai blanzi cu noi insine
March 28, 2025Tranzitii in viata – cum le facem fata cu sens
Viata nu este o linie dreapta. E mai degraba un drum sinuos, plin de curbe neasteptate, gropi emotionale, sensuri giratorii care par sa nu se mai termine si, din cand in cand, cate o rascruce de drumuri care ne pune serios pe ganduri. Uneori pare ca ai intrat intr-un labirint cu o harta facuta de cineva care n-a trecut niciodata pe acolo.
Mutari in alte orase, despartiri dureroase, schimbari de cariera sau de stil de viata – toate sunt tranzitii care, desi firesti si inevitabile, pot fi coplesitoare. Ne dau senzatia ca ni se clatina tot ce credeam ca stim despre noi. Ne trezim brusc intre doua capitole, dar fara instructiuni despre cum se face trecerea. Si, bonus, nici nu avem banda de siguranta.
Si daca ai impresia ca esti singura persoana care, dupa ce s-a mutat intr-un oras nou, a mancat o saptamana doar covrigi pentru ca nu gasea unde e supermarketul... sa stii ca nu esti. Asta daca nu cumva chiar tu esti persoana care a mancat o saptamana covrigi. In acest caz – respect. Ai supravietuit.
Tranzitiile vin si cu o parte haioasa, doar ca, in mijlocul haosului, nu prea avem chef sa radem. E genul ala de umor pe care il vezi abia dupa ce ai trecut prin furtuna. Dar promitem ca, uneori, chiar si cele mai ciudate situatii pot deveni povesti bune de spus prietenilor… dupa ce trece panica.
Si totusi, daca tot sunt parte din viata, daca tot nu le putem evita, macar sa le facem fata cu sens. Cu rabdare. Cu blandete fata de noi insine. Si cu constiinta ca nu suntem singuri – nici in confuzie, nici in vindecare.
Asa ca hai sa vorbim despre tranzitii. Prieteneste. Cu sens. Si, de ce nu, cu un strop de umor. Pentru ca uneori, cand viata pare ca se schimba prea repede, un zambet poate fi primul pas catre adaptare.
Ce sunt, de fapt, tranzitiile si de ce ne dau lumea peste cap
Tranzitiile sunt acele momente cand viata apasa butonul de „reconfigurare traseu”. Sunt schimbarile care ne iau din zona cunoscutului si ne arunca, de multe ori fara avertisment, intr-un teritoriu nou, ciudat si uneori inconfortabil. Pot fi planificate sau spontane, dorite sau impuse, dar toate au ceva in comun: ne provoaca.
Psihologul William Bridges, care a studiat mult legat de cum gestionam schimbarile, spune ca tranzitia nu inseamna doar schimbarea in sine (de exemplu, mutarea sau despartirea), ci si procesul emotional prin care trecem ca sa ne adaptam la noua realitate. El a descris trei etape importante prin care trecem:
1. Sfarsitul – paradoxal, tranzitia incepe cu o pierdere: lasam in urma ceva cunoscut, o relatie, un loc, un mod de a fi.
2. Zona neutra – acel „intru-n ceata si nu vad nimic” emotional. Un spatiu confuz intre vechi si nou, unde nimic nu pare stabil.
3. Noul inceput – momentul in care incepe sa se contureze sensul schimbarii si gasim, treptat, o forma noua de echilibru.
Acea zona de mijloc, unde nu mai suntem cine am fost, dar nici nu stim cine devenim, e adesea cea mai provocatoare. Ne face sa ne intrebam daca am gresit, daca ne vom adapta vreodata sau daca putem macar sa functionam normal fara sa ne uitam la telefon de 14 ori pe ora sa vedem daca „viata ne raspunde” inapoi.
Dar fix acolo, in ceata si disconfort, se poate naste si ceva nou. Acolo se intampla cresterea, chiar daca pare ca totul e dat peste cap.
Intrebari care ne macina cand viata schimba foaia
In mijlocul unei tranzitii, mintea noastra devine brusc foarte curioasa. Ne punem tot felul de intrebari – unele legitime, altele absurde, dar toate incarcate de emotie. Nu suntem singurii care facem asta. Asa ca hai sa le punem pe masa, cu onestitate si fara rusine. Cine stie, poate unele dintre ele iti suna cunoscut...
„De ce mi se pare atat de greu, desi am ales eu schimbarea?”
Pentru ca si atunci cand vrem o schimbare, tot pierdem ceva. Poate confortul rutinei, poate o identitate in care ne simteam „siguri pe noi”, poate doar cafeneaua aia din colt unde stiau exact cum iti place cafeaua. Orice pierdere, oricat de mica, are greutatea ei emotionala. Schimbarea presupune adaptare, iar adaptarea consuma energie. Nu e doar in capul tau.
„Oare am gresit? Poate trebuia sa raman acolo.”
Bine ai venit in clubul celor care se intreaba constant daca au facut alegerea buna. Daca ar exista un premiu pentru „revizuirea deciziilor in bucla”, multi dintre noi l-am castiga. Insa indoiala face parte din procesul de acomodare. Nu inseamna ca ai gresit – inseamna doar ca mintea ta incearca sa se prinda de ceva stabil in mijlocul haosului.
„De ce ma simt singur/a chiar daca am oameni in jur?”
Pentru ca uneori, ceea ce traim e greu de pus in cuvinte. Si chiar daca ai prieteni buni, poate nu simti ca te pot intelege pe deplin. Tranzitiile creeaza un spatiu interior nou, care se formeaza inainte sa-l poti explica. E ok sa nu ai inca cuvintele. Dar nu uita: singuratatea nu inseamna ca esti cu adevarat singur.
„Cand o sa ma simt din nou eu?”
Intrebare excelenta, cu raspuns... frustrant: „depinde”. Timpul difera de la om la om si de la situatie la situatie. Uneori ne adaptam in cateva saptamani, alteori avem nevoie de luni sau chiar ani. Important este sa nu fortezi procesul si sa ai rabdare cu tine. Cine esti tu acum nu e „mai putin”, ci doar „in formare”.
„E normal sa nu stiu incotro ma indrept?”
Absolut. E chiar mai comun decat ai crede. Multi oameni simt ca ratacesc printr-o ceata densa in timpul unei tranzitii. Ce ajuta? Sa accepti ca nu ai toate raspunsurile acum. Nu esti un GPS. Esti om. Si uneori, drumul se contureaza doar pe masura ce mergi.
„De ce am impresia ca fac pasi inapoi?”
Pentru ca progresul nu arata ca o linie ascendenta. Uneori e un zig-zag ametitor. Alteori e o spirala, sau chiar un melc obosit care s-a oprit sa respire. Dar daca pasii inapoi sunt facuti cu constiinta, nu sunt pierdere de timp – sunt parte din dansul schimbarii.
Ce spun studiile – nu e doar in capul tau
Cand suntem in mijlocul unei tranzitii, poate parea ca nimeni nu intelege ce simtim. Dar cercetarea psihologica ne arata ca aceste perioade de schimbare nu doar ca sunt comune, ci si profund transformative (desi uneori ne lasa in pat cu patura peste cap si un Netflix care ruleaza in gol).
Un studiu publicat in Journal of Personality and Social Psychology (2009) a aratat ca tranzitiile – fie ca sunt legate de cariera, relatii sau mutari – sunt momente-cheie in care oamenii isi reevalueaza valorile personale si sensul vietii. Practic, cand ni se schimba contextul extern, avem o sansa sa ne uitam si in interior si sa ne intrebam: „Cine sunt eu, de fapt, acum?”
Un alt studiu, de data asta din Harvard Business Review (2020), a analizat cum oamenii gestioneaza tranzitiile profesionale majore. Rezultatul? Cei care reflecteaza constient la experienta, care isi pun intrebari si isi creeaza o naratiune proprie despre ce li se intampla, se adapteaza mai bine si simt mai mult sens in ceea ce urmeaza. Cu alte cuvinte, nu e vorba doar despre „ce ti se intampla”, ci despre cum interpretezi ceea ce ti se intampla.
Tot cercetarile arata ca perioadele de tranzitie cresc vulnerabilitatea la anxietate si depresie, dar si oportunitatile de crestere. In special atunci cand beneficiem de sprijin – fie ca e vorba de prieteni buni, un terapeut sau o comunitate. (Journal of Affective Disorders, 2017)
Cu alte cuvinte, esti perfect normal daca te simti dat peste cap. Si, in acelasi timp, ai o sansa reala sa iesi din aceasta perioada mai conectat cu cine esti si ce vrei cu adevarat. Da, tranzitia e grea. Dar nu e zadarnica.
Strategii de supravietuire (emotionale, nu militare)
Bun. Ai aflat ca e normal sa te simti confuz, ai vazut ca si cercetatorii confirma asta, acum... ce faci? Cum te tii pe linia de plutire cand valurile vietii par sa te dea peste cap? Iata cateva strategii care chiar pot ajuta – unele par simple, altele poate suna clișeic, dar toate vin cu un strop de sens si experienta umana in spate.
1. Da-ti voie sa simti (fara sa te judeci)
E ok sa plangi, sa fii furios, sa fii dezorientat sau sa ai zile in care vrei doar sa dormi. Nu esti lenes sau „prea sensibil” – esti om in tranzitie. Emotiile nu sunt dusmani, sunt GPS-ul intern care iti spune ce conteaza pentru tine.
2. Nu subestima puterea rutinei
Cand totul se schimba, chiar si cele mai mici ritualuri devin ancora. O cafea la aceeasi ora, o plimbare zilnica, cititul unui capitol dintr-o carte inainte de culcare – toate acestea spun psihicului tau: „Hei, avem si lucruri stabile.”
3. Scrie. Nu conteaza ce.
Un jurnal, o scrisoare pe care nu o vei trimite niciodata, liste de ganduri – orice forma de scris ajuta sa-ti pui haosul in ordine. Gandurile nescrise au tendinta sa faca petrecere in capul tau. Invita-le pe hartie, e mai liniste asa.
4. Cauta oameni care pot asculta, nu doar oferi sfaturi
E nevoie de spatiu sa vorbesti, nu neaparat de cineva care sa-ti spuna ce sa faci. Uneori, o conversatie sincera cu cineva apropiat poate aduce mai multa claritate decat 3 ore de scroll pe Instagram dupa citate inspirationale.
5. Nu lua decizii majore cand simti ca plutesti
Daca esti intr-o perioada in care nu stii cine esti, poate nu e cel mai bun moment sa te muti in Bali, sa-ti schimbi numele sau sa-ti faci un tatuaj cu un citat motivațional in latina. Respira intai. Apoi decide.
6. Gandeste in termeni de proces, nu de performanta
Nu te intreba „Cat de bine ma descurc?”, ci mai degraba „Ce am invatat azi despre mine?”. Tranzitia nu e un test, e un drum. Uneori mergi, alteori te asezi si te uiti la nori. Tot e progres.
Cum te poate ajuta psihoterapia (pe bune, nu doar in teorie)
Daca te simti pierdut, epuizat sau blocat intr-o tranzitie, sa stii ca nu trebuie sa treci singur prin asta. Psihoterapia nu e doar pentru „cand te simti rau rau” sau „cand nu mai poti deloc”. E si pentru cand simti ca viata ti-a schimbat regulile jocului si ai nevoie de un spatiu sigur in care sa intelegi ce se intampla.
In terapie poti:
• Pune in cuvinte haosul – Uneori, doar faptul ca spui ce simti cu voce tare ajuta enorm. Gandurile nespuse devin mai grele decat sunt in realitate.
• Intelege ce se intampla in tine – De ce e atat de greu sa lasi in urma un loc? De ce te simti vinovat ca ai ales altceva? De ce te temi sa faci urmatorul pas? Terapeutul nu-ti va da raspunsuri prefabricate, dar te va ghida sa le gasesti pe ale tale.
• Simti ca esti inteles fara sa fii judecat – Da, chiar si daca spui ca ai plans in baie in fata periei de dinti. Acolo unde prietenii poate nu stiu ce sa zica, terapeutul stie sa stea cu tine in tacere. Uneori, tacerea potrivita face cat o mie de sfaturi.
• Recreezi o naratiune mai blanda – Terapia te ajuta sa vezi ca nu esti „omul care a dat gres”, ci „omul care trece printr-o etapa grea si are curaj sa se uite in oglinda”.
• Gasesti sens acolo unde pare doar haos – Nu, terapeutul nu e un magician. Dar procesul terapeutic, desfasurat in ritmul tau, poate scoate la lumina resurse pe care nici nu stiai ca le ai.
Si poate cel mai important: psihoterapia iti aminteste ca schimbarea nu e ceva ce trebuie sa „rezolvi repede”, ci o calatorie in care meriti sa fii insotit cu empatie si respect.
Cand schimbarile nu vin cu instructiuni, dar vin cu sens
Tranzitiile fac parte din viata, chiar daca nimeni nu ne invata cum sa le traim. Nu vin cu tutoriale pe YouTube, nici cu garantii ca „totul va fi bine in 3-5 zile lucratoare”. Dar asta nu inseamna ca suntem singuri sau ca nu avem cu ce sa le facem fata.
Fiecare schimbare, oricat de dureroasa sau incerta, poarta in ea si o samanta de crestere. Nu una care incolteste peste noapte, dar una care, cu timp, rabdare si un pic de grija de sine, poate inflori intr-un „eu” mai clar, mai curajos, mai aliniat cu ce conteaza cu adevarat.
Si daca inca esti in ceata, daca inca te simti blocat intre ce a fost si ce urmeaza, e in regula. Ai voie sa nu ai toate raspunsurile. Ai voie sa mergi incet. Ai voie sa ceri ajutor.
Poate ca nu putem controla cand vin tranzitiile, dar putem alege cum le traim: cu sinceritate, cu blandete si, uneori, cu un zambet mic in coltul gurii cand ne dam seama ca – in tot acest haos – inca avem capacitatea de a merge mai departe. Cu sens.