Lipsa comunicarii – cand vorbim, dar nu ne auzim
March 28, 2025
Tranzitii in viata – cum le facem fata cu sens
March 28, 2025„Singurele greseli reale sunt acelea din care nu invatam nimic.” – Henry Ford
Ce inseamna, de fapt, sa fii bland cu tine (si de ce merita sa incerci)
De cate ori ti s-a intamplat sa faci o greseala si sa te certi pe dinauntru mai aspru decat ti-ar vorbi vreodata cineva? Poate ai uitat un deadline important, ai spus ceva nepotrivit intr-o discutie sensibila, sau ai inchis mailul de lucru ca sa „iei o pauza de 5 minute” si te-ai trezit 3 ore mai tarziu uitandu-te la clipuri cu pisici care canta la pian. (Ce sa-i faci, suntem oameni.)
In loc sa te intrebi „Ce pot invata din asta?”, ai auzit in mintea ta vocea aceea aspra si neinduplecata spunand:
„Esti un dezastru.”
„Cum ai putut sa faci asta?”
„Nu e de mirare ca nu-ti iese nimic.”
Aceasta voce interioara, care uneori seamana cu o combinatie dintre un profesor de matematica din clasa a VII-a si un sef mereu nemultumit, are un nume in psihologie: autocritica.
Autocritica e vocea care te trage de urechi, chiar si cand ti-ai facut tema, doar ca ai uitat s-o pui in ghiozdan. E acea parte din tine care crede (gresit) ca daca esti suficient de dur cu tine, o sa devii mai motivat, mai eficient, mai... „de succes”. Ca daca te biciui emotional de fiecare data cand gresesti, o sa inveti mai repede. Problema e ca, in realitate, pe termen lung, autocritica face exact opusul: te epuizeaza, iti scade stima de sine si te lasa cu impresia ca nu esti niciodata suficient de bun.
Pe de alta parte, blandetea fata de sine – cunoscuta si ca autocompasiune – este exact ceea ce pare: capacitatea de a ne trata cu aceeasi caldura, intelegere si rabdare pe care am oferi-o unui prieten drag. Gandeste-te un pic: daca prietenul tau cel mai bun ti-ar spune ca a facut o greseala la job sau ca a zis ceva nepotrivit, i-ai spune „Bravo, ai stricat tot, esti un ratat!”? Sper ca nu. (Daca da, poate e momentul sa exploram si relatiile tale de prietenie.)
Autocompasiunea inseamna sa accepti ca a gresi e parte din conditia umana. Ca nu esti un robot programat sa functioneze impecabil 24/7. Esti un om, cu emotii, cu nevoi, cu zile bune si zile in care uiti unde ai pus telefonul in timp ce vorbesti la el.
Psihologul Kristin Neff, unul dintre pionierii studiului despre autocompasiune, defineste conceptul in trei componente:
1. Blandete fata de sine, adica sa fii intelegator in fata esecurilor sau suferintei, in loc sa te judeci dur.
2. Umanitate comuna, adica sa iti amintesti ca toti gresim si ca nu esti singurul care trece prin momente dificile. Nu esti defect, esti... in clubul oamenilor.
3. Mindfulness, adica sa fii prezent cu ceea ce simti, fara sa exagerezi sau sa ignori ceea ce se intampla.
Practic, e ca si cum ai avea in interiorul tau doua voci:
• una e antrenorul de armata care tipa la tine sa alergi mai repede chiar daca ai crampe,
• iar cealalta e prietenul care-ti da o patura, un ceai si te intreaba: „Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat?”
Poti sa-ti imaginezi si ca esti propriul tau GPS interior. Cand ratezi o iesire de pe autostrada vietii, GPS-ul nu tipa la tine „Esti cel mai prost sofer!” Ci spune calm: „Recalculare traseu.” (Sau cel putin asa ar trebui sa fie.)
Autocompasiunea nu e indulgenta. Nu inseamna sa ne scuzam la nesfarsit sau sa evitam responsabilitatea. Inseamna sa ne asumam, dar fara bici. Inseamna sa avem curajul de a sta cu ceea ce simtim si sa ne tratam ca pe cineva care merita iubire si intelegere, nu doar cand e „perfect”, ci mai ales cand trece prin dificultate.
Ce NU inseamna blandetea fata de sine
Hai sa lamurim ceva din start: a fi bland cu tine nu inseamna sa te transformi intr-un guru zen care pluteste prin viata fara griji, scuza orice si ignora complet responsabilitatile. Nu inseamna nici sa-ti pui o patura peste cap si sa spui „asta e, universul n-a vrut azi”.
Blandetea fata de sine nu inseamna:
• Sa negi realitatea. Daca ai dat-o in bara, nu inseamna ca spui „Totul e minunat, nu conteaza ce s-a intamplat.” Conteaza. Dar modul in care te raportezi la greseala poate face diferenta dintre a invata ceva sau a te scufunda in rusine.
• Sa-ti cauti scuze infinite. Nu e despre a spune „Eh, asta sunt eu, fac numai gafe, ce sa-i faci” si a merge mai departe ca si cum nimic nu s-a intamplat. E despre a-ti asuma cu blandete, nu cu aroganta sau resemnare.
• Sa renunti la obiective sau la dezvoltare personala. Din contra! Autocompasiunea te poate face mai motivat, pentru ca nu-ti mai este frica sa incerci. Nu-ti mai spui: „Daca gresesc, o sa ma pedepsesc emotional”, ci: „Daca gresesc, o sa invat ceva. Si o sa ma sprijin pe mine in proces.”
• Sa fii pasiv. A fi bland cu tine nu inseamna sa stai deoparte de viata si sa astepti ca lucrurile sa se rezolve de la sine, in timp ce iti spui vorbe dulci in oglinda. Inseamna sa fii activ, dar fara bici.
Greselile nu se repara mai repede doar pentru ca le musti de zece ori pe zi emotional. Nu se sterg cu „Sunt un prost”, ci cu „Ok, asta n-a mers. Ce pot face diferit data viitoare?”
Multi oameni confunda autocompasiunea cu delasarea. Dar e ca si cum ai spune ca daca-ti tratezi copilul cu dragoste si intelegere, o sa devina un adult iresponsabil. E fix pe dos. Oamenii care cresc sau traiesc intr-un climat de intelegere au mai multa incredere sa-si asume lucruri si sa repare cand gresesc.
Deci nu, autocompasiunea nu este un pretext pentru lipsa de asumare. Nu e o strategie de evitat critica, ci una de a te sustine si in momentele mai dificile – ca sa poti merge mai departe cu capul sus, nu cu el in pamant.
„A te ierta pe tine insuti nu este un act de slabiciune, ci de curaj.” – Desmond Tutu
Intrebari pe care multi si le pun (si e perfect ok sa le ai si tu)
1. Daca sunt bland cu mine, nu devin lenes?
Nu. A fi bland cu tine nu inseamna sa te intinzi pe canapea cu o punga de chipsuri si sa-ti spui ca viata e grea. Inseamna sa te ridici de pe canapea fara sa te insulti inainte.
2. Dar daca merit sa fiu certat?
Poate ai facut o greseala. Dar nu inseamna ca trebuie sa te pedepsesti emotional pentru asta. Critica nu e singura forma de asumare.
3. Cum fac sa-mi schimb vocea critica din cap?
Nu trebuie sa o dai afara din minte. Doar invita langa ea si o voce mai blanda. Practica. Se invata, chiar daca la inceput pare stangaci.
4. Autocompasiunea e ca sa ma simt mai bine cu mine?
Da, dar nu doar atat. E o modalitate de a creste, de a invata si de a avea o relatie mai sanatoasa cu tine, nu doar un pansament temporar.
5. Nu e egoism sa-mi dau atentie mie?
Nu. Sa ai grija de tine nu inseamna sa ignori pe ceilalti. Inseamna sa nu te lasi pe ultimul loc mereu.
6. Ce fac daca nu-mi vine deloc natural sa fiu bland cu mine?
Nici mersul pe bicicleta nu ti-a venit natural. Dar ai exersat. La fel si aici – incepi cu pasi mici si se construieste in timp.
7. Exista un moment in care autocompasiunea „e prea mult”?
Daca folosesti autocompasiunea ca scuza permanenta pentru a evita responsabilitatea... da. Dar daca e un sprijin real, autentic, nu prea poti sa dai cu ea in exces.
„Nu trebuie sa fii perfect ca sa fii demn de iubire.” – Brene Brown
Ce spun studiile (nu, nu e doar in capul nostru)
Poate ti se pare ca ideea de autocompasiune suna frumos in teorie, dar te intrebi daca are vreo baza stiintifica. Spoiler: are. Si nu una subtire. Cercetatorii s-au pus serios pe treaba si au descoperit ca blandetea fata de sine nu doar ca „te face sa te simti mai bine”, ci chiar te ajuta sa functionezi mai bine.
Kristin Neff, cercetatoare la Universitatea din Texas, este una dintre cele mai cunoscute voci in domeniu. Ea a dezvoltat o scala de masurare a autocompasiunii (da, exista o scala oficiala pentru cat de bland esti cu tine) si a descoperit ca oamenii care au scoruri mai mari:
• sunt mai putin predispusi la depresie si anxietate,
• au mai multa motivatie interna (nu au nevoie de bici pentru a se misca),
• si se descurca mai bine in fata esecurilor, pentru ca nu raman blocati in rusine.
Un alt studiu publicat in Journal of Personality and Social Psychology a aratat ca autocompasiunea e mai eficienta decat stima de sine in mentinerea echilibrului emotional. Stima de sine fluctueaza – azi esti „cel mai bun”, maine „nu faci nimic bine”. Autocompasiunea insa ramane constanta: esti acolo pentru tine, si cand esti sus, si cand cazi.
Concluzia cercetatorilor? Cand iti vorbesti frumos, esti mai rezistent emotional, mai echilibrat si mai capabil sa inveti din greseli. Simplu, dar revolutionar.
Un studiu din 2014 realizat la Harvard a observat, prin imagistica cerebrala, ca atunci cand oamenii isi ofera ganduri de compasiune, se activeaza aceleasi zone din creier ca atunci cand ofera iubire si grija altora. Adica: creierul tau raspunde la autocompasiune ca si cum ar primi afectiune de la altcineva. Dragut, nu?
Mai mult decat atat, s-a demonstrat ca autocompasiunea:
• reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului),
• creste oxitocina (hormonul conexiunii si al starii de bine),
• si imbunatateste relatiile interpersonale – pentru ca, surpriza!, atunci cand esti mai putin critic cu tine, devii automat mai bland si cu ceilalti.
Deci nu, nu e o inventie de pe Instagram. Nu e doar „un vibe”. E neurostiinta. E psihologie aplicata. E sanatos emotional si fizic. E, intr-un cuvant, smart.
„Blândetea fata de sine este o revolutie tacuta.” – Tara Brach
Strategii mici, efecte mari – cum exersezi blandetea fata de tine
Blandetea nu vine peste noapte (desi ar fi frumos, ca o comanda cu livrare rapida). Dar se cultiva in timp, prin gesturi mici si repetate. Iata cateva idei simple cu care poti incepe:
1. Schimba tonul vocii interioare.
Data viitoare cand gresesti, intreaba-te: „Cum as vorbi cu un prieten in aceeasi situatie?” Raspunde-ti in acelasi ton. Da, chiar daca la inceput ti se pare ciudat. (E normal.)
2. Scrie-ti o scrisoare.
O scrisoare catre tine, din partea celei mai blande si intelegatoare versiuni a ta. Nu trebuie sa fie poetica. Doar sincera. Vei fi surprins ce poate iesi.
3. Inlocuieste critica cu curiozitate.
In loc de „ce-i cu tine de ai facut asta?!”, incearca „interesant, ce m-a facut sa reactionez asa?” – schimbarea e subtila, dar puternica.
4. Accepta ca esti... om.
Nu trebuie sa fii perfect ca sa meriti blandete. Doar viu.
5. Foloseste ancore blande.
Un post-it pe frigider, un reminder pe telefon, o bratara, o melodie – orice care sa-ti aminteasca: „Astazi aleg sa-mi fiu prieten.”
6. Razi (si) de tine, dar cu dragoste.
Umorul poate fi una dintre cele mai blande forme de vindecare. Mai ales cand il folosesti ca sa te apropii de tine, nu ca sa te pedepsesti.
Cum te ajuta psihoterapia
Poate ai citit toate cartile de dezvoltare personala, ai incercat afirmatii pozitive, ai urmarit clipuri inspirationale pe YouTube la 2 noaptea... si tot simti ca vocea aia critica din capul tau are volum maxim si buton de „repeat”. Aici intervine psihoterapia.
Psihoterapia este locul in care incepi sa faci ordine in culisele mintii tale.
Acolo unde poate ai invatat, fara sa vrei, ca trebuie sa fii mereu bun, corect, performant si perfect – ca sa fii demn de iubire. Sau unde ai preluat, din familie, scoala sau societate, ideea ca blandetea e slabiciune si critica te tine „in priza”.
In terapie, incepi sa descoperi:
• de unde vine vocea aceea critica (spoiler: uneori e o amestecatura de parinti, profesori, fosti parteneri si voci culturale),
• ce emotii ai invatat sa respingi, pentru ca „nu e ok sa plangi” sau „nu e bine sa te plangi”,
• si cum poti invata sa-ti vorbesti tie asa cum ai vorbi cu cineva pe care-l iubesti cu adevarat.
Un terapeut nu iti va spune „gata, de azi o sa fii bland cu tine, poftim o mantra si o patura pufoasa”. In schimb, iti va oferi un spatiu in care poti sa-ti vezi ranile fara sa fii judecat, sa-ti exprimi frustrarile fara sa fii respins si, cel mai important, sa te reconectezi cu tine – cu cine esti tu, dincolo de vocea critica.
Psihoterapia psihanalitica, in special, lucreaza cu radacinile acestor dinamici. Nu doar ce gandesti acum, ci de ce gandesti asa, de unde ai invatat ca e in regula sa te pedepsesti emotional si cum poti transforma acea relatie interioara intr-una mai sanatoasa. Blandetea nu e doar o tehnica, ci o relatie cu tine insuti – si psihoterapia te ajuta sa o construiesti, pas cu pas.
Consilierea pentru dezvoltare personala, pe de alta parte, poate fi un bun inceput pentru cei care vor sa exerseze blandetea fata de sine intr-un mod ghidat, dar mai practic. Aici poti invata sa-ti observi automatismele, sa descoperi cum functionezi in situatii de stres si sa exersezi comportamente si atitudini noi, fara presiune.
Terapia nu te schimba peste noapte. Dar poate fi locul in care incepi, pentru prima data, sa nu te mai tratezi ca pe un proiect esuat, ci ca pe un om care merita intelegere.
Si, cine stie, poate chiar vei ajunge sa spui, intr-o zi:
„Am facut o greseala. Si e ok. Ma tratez cu grija. Invat. Merg mai departe.”
Fara panica. Fara bici. Cu blandete.
Cand nu mai vrei sa fii cel mai mare dusman al tau
Adevarul e ca toti gresim. Toti avem zile proaste, decizii neinspirate, momente in care ne comportam ca si cum am fi scapat dintr-o telenovela. Si totusi, multi dintre noi avem un standard nerealist pentru propria persoana – sa fim mereu in control, mereu rationali, mereu... perfecti. Spoiler: nu merge.
Autocompasiunea nu e o scuza. E un act de curaj. E alegerea de a nu te mai lupta cu tine in fiecare zi. E decizia de a te trata asa cum ti-ai dorit intotdeauna sa fii tratat.
Si da, poate suna ca un cliseu, dar: daca nu esti tu acolo pentru tine, cine va fi?
Poate ca a venit momentul sa vorbesti cu cineva
Daca simti ca vocea critica din tine e prea puternica, ca nu mai stii cum sa incepi sa fii bland cu tine sau pur si simplu ai nevoie de un spatiu in care sa fii ascultat fara judecata, psihoterapia te poate ajuta. Fara retete miraculoase. Fara presiune. Doar un proces bland, pe bune.
Poate fi primul pas catre o relatie mai buna cu tine. Si, cine stie, poate si cu ceilalti.
„Nu trebuie sa fii perfect ca sa fii demn de iubire. Trebuie doar sa fii dispus sa te intorci catre tine, iar si iar.” – Adaptare libera dupa toti oamenii buni pe care i-am intalnit in terapie