Atacul de panica: alarma falsa care suna prea tare. Cum o recunoastem si ce putem face
"Nu putem controla vantul, dar putem ajusta panzele." – Dolly Parton
Imagineaza-ti ca esti la supermarket, cumperi linistit cateva lucruri pentru cina - poate niste paste, o conserva de rosii, o sticla de vin pe care o privesti cu entuziasm gandindu-te la un moment de relaxare. Totul e calm. Lista e aproape gata. Esti mandru de tine ca nu ai uitat hartia igienica si ca nu ai cedat tentatiei raftului cu ciocolata.
Dar, dintr-o data, simti ca inima o ia razna, respiratia devine sacadata, ti se inmoaie genunchii si ai impresia ca lumea din jur devine un film prost cu filtre dramatice. Te uiti la doamna de la lactate si te intrebi daca si ea vede cum se invarte tavanul. Gandurile vin in valuri: "Oare fac un infarct? Oare o sa cad aici, intre branza topita si iaurtul grecesc? Imi pierd mintile?"
Si, colac peste pupaza, vocea din difuzor anunta o promotie la detergent si tu simti ca e ultimul lucru pe care creierul tau mai poate procesa. Incepi sa cauti o iesire, un sprijin, ceva care sa te salveze din acest haos interior.
Daca ti s-a intamplat ceva similar, sa stii ca nu esti singur. Ai putea fi printre milioanele de oameni care au experimentat un atac de panica. Da, chiar si oamenii care par mereu "cu capul pe umeri" au, uneori, senzatia ca acest cap pe umeri tocmai a luat-o la goana fara ei.
Ce este un atac de panica?
• Un atac de panica este ca o alarma falsa intr-un mall: toata lumea intra in alerta, alearga, se uita in jur cu panica, dar de fapt nimeni nu stie exact ce se intampla. Este un episod brusc si intens de frica sau disconfort, care atinge apogeul in cateva minute si este insotit de simptome fizice si cognitive care par desprinse dintr-un thriller de categorie B. Cea mai mare ironie? In general, nu exista niciun pericol real care sa declanseze aceste senzatii, ceea ce face experienta si mai tulburatoare. Este ca si cum mintea ta ar decide, fara sa te consulte: "Acum e momentul perfect pentru o criza de proportii!"
• Simptomele comune includ:
• batai accelerate ale inimii (simti ca inima vrea sa iasa la plimbare fara tine)
• transpiratii (chiar daca nu ai facut niciun efort, nici fizic, nici intelectual)
• tremuraturi (mainile, picioarele... uneori chiar si vocea)
• dificultati de respiratie (ca si cum ai incerca sa tragi aer printr-un pai)
• senzatia de sufocare (si te uiti suspect la esarfa de la gat, desi e august)
• dureri in piept (pe care le interpretezi instant ca preinfarct)
• greata sau disconfort abdominal (adesea acompaniate de regretul ca ai mancat shaorma cu de toate)
• ameteli sau lesin (si convingerea ca totul se invarte in jurul tau, la propriu)
• frisoane sau valuri de caldura (ca si cum corpul tau n-ar sti daca e iarna sau vara)
• amorteli sau furnicaturi (mai ales in maini, picioare sau in zona fetei)
• derealizare (sentimentul ca lumea din jur nu e reala, ca intr-un vis ciudat cu filtre Instagram)
• depersonalizare (sentimentul de a fi desprins de propriul corp, ca si cum te-ai uita la tine din afara)
• frica de a pierde controlul, de a innebuni sau de a muri (toate trei intr-o succesiune rapida, ca intr-un trailer dramatic)
Aceste simptome apar atat de brusc si sunt atat de intense, incat multe persoane ajung prima data la camera de garda, convinsi ca au o afectiune grava. In realitate, este "doar" un atac de panica – dar stiu, nu e nimic doar cand simti ca realitatea se destrama sub picioarele tale.
De ce pare ca "pierdem controlul"?
In timpul unui atac de panica, corpul nostru reactioneaza ca si cum ar fi in fata unui pericol real, desi nu exista nicio amenintare evidenta. Este ca si cum sistemul nostru de alarma interna s-ar activa pentru ca cineva a lasat usa frigiderului deschisa. Practic, creierul apasa butonul rosu al panicii... doar pentru ca a auzit o usa scartaind.
Este ceea ce numim raspunsul "lupta sau fugi" (fight or flight), un mecanism stravechi, menit sa ne salveze viata in fata unui pericol real - gen, un urs flamand care pare foarte interesat de pozitia ta geografica. Amigdala, care este centrul fricii din creier, functioneaza ca un paznic paranoic: vede ceva suspect (poate o senzatie ciudata in piept sau o amintire neplacuta) si trage imediat semnalul de alarma. Nu intreaba, nu verifica, doar apasa butonul.
Rezultatul? O avalansa de reactii chimice: se elibereaza adrenalina, inima bate cu putere, respiratia se accelereaza, muschii se tensioneaza – pentru ca, nu-i asa, te pregatesti sa fugi de tigru. Doar ca in realitate, "tigrul" este gandul ca poate ai uitat sa platesti o factura sau ca ai spus ceva ciudat la petrecerea de sambata.
Tot acest mecanism, foarte util acum cateva mii de ani in savana, devine o sursa de suferinta cand e declansat in mijlocul unei sedinte pe Zoom sau la coada la farmacie. Pierdem temporar controlul nu pentru ca suntem "slabi" sau "nebuni", ci pentru ca sistemul nostru de securitate interioara are o sensibilitate setata pe maxim. Orice miscare e suspecta. Un gand ciudat = alarma. O bataie mai puternica a inimii = scenariu de urgenta.
Asadar, cand simti ca pierzi controlul, ce pierzi de fapt este doar linistea iluzorie ca totul e in regula. Corpul tau a intrat intr-un mod de urgenta care, desi fals declansat, e foarte real in senzatii. Dar vestea buna e ca acest "control" poate fi recastigat – cu rabdare, intelegere si, uneori, cu putin umor. Pentru ca, serios acum, cateodata chiar merita sa te intrebi: "Daca tot am atacuri de panica, pot sa cer macar o cape cu superputeri si o tema muzicala epica la fiecare episod?"
Ce se intampla in creierul nostru in timpul unui atac de panica?
Din punct de vedere neurologic, atacurile de panica sunt ca o discutie in contradictoriu intre doua personaje principale din capul nostru: amigdala (centrul fricii) si cortexul prefrontal (ratiunea). Doar ca in timpul unui atac, amigdala ia microfonul, tranteste usa biroului si incepe sa strige: "Pericol! Haos! E sfarsitul lumii!" Iar cortexul prefrontal, saracul, fie doarme, fie e legat la ochi si pus in coltul rusinii.
In mod normal, cortexul prefrontal are rolul de a tempera impulsurile amigdalei, analizand situatia si spunand ceva de genul: "Hei, stai putin, nu e cutremur, e doar masina de spalat care s-a dezechilibrat." Dar in timpul unui atac de panica, aceasta comunicare este perturbata. E ca si cum ai avea un sistem de operare care a fost hackuit temporar de frica.
Studiile de neuroimagistica confirma aceasta lupta interna: persoanele cu tulburari de panica prezinta o hiperactivitate in zonele asociate fricii (amigdala si hipocampul) si o activitate redusa in zonele de reglare emotionala (cortexul prefrontal). Cu alte cuvinte, creierul tau e un birou in care alarma de incendiu suna incontinuu, desi tot ce s-a intamplat a fost ca cineva a incalzit prea tare pizza la microunde.
Mai poetic spus, e ca si cum ai avea o orchestra in creier, dar dirijorul a plecat in pauza de cafea, iar tobosarul (amigdala) decide ca acum e momentul unui solo dramatic. Asa ajungi sa simti ca nu mai ai control asupra corpului tau, ca nu intelegi ce se intampla si ca esti prins intr-un film horror in care nu ai primit scenariul din timp.
Vestea buna? Orchestra poate fi reantrenata. Dirijorul (cortexul prefrontal) poate fi readus in prim-plan prin tehnici de calmare, terapie si rabdare. Dar, recunoastem, uneori e nevoie si de o doza de umor: cand amigdala urla "Suntem in pericol!", e util sa poti spune: "Multumesc pentru entuziasm, dar e doar o coada la posta."
Strategii rapide si eficiente pentru a reveni la calm
Desi in toiul unui atac de panica pare imposibil sa mai poti face ceva, exista cateva tehnici simple care pot ajuta:
1. Respiratia constienta: incearca sa inspiri adanc timp de 4 secunde, sa tii aerul 4 secunde si apoi sa expiri lent timp de 6-8 secunde. Repeta de cateva ori. Respiratia incetinita trimite un mesaj creierului ca nu esti in pericol.
2. Ancorarea in prezent: uita-te in jur si descrie 5 lucruri pe care le vezi, 4 pe care le poti atinge, 3 pe care le poti auzi, 2 pe care le poti mirosi si 1 pe care il poti gusta. Acest exercitiu te aduce in prezent si distrage atentia de la gandurile catastrofice.
3. Autodialogul: spune-ti in gand sau cu voce tare: "Stiu ca este un atac de panica. Am mai trecut prin asta. Nu ma omoara. Va trece."
4. Mersul constient: plimba-te incet si observa senzatiile din corp, pasii, sunetele. Miscarea usoara ajuta la descarcarea adrenalinei.
5. Gheata sau stimuli reci: uneori, o senzatie puternica (cum ar fi tinerea unui cub de gheata in mana sau stropirea fetei cu apa rece) poate intrerupe spirala fricii.
"Curajul nu este absenta fricii, ci triumful asupra ei." – Nelson Mandela
Intrebari frecvente
Oare o sa innebunesc?
Nu. Atacurile de panica sunt neplacute, dar nu conduc la pierderea mintii. Este o reactie intensa a corpului la o stare de anxietate extrema, dar nu un semn de "nebunie". Poate parea ca pierzi contactul cu realitatea, dar e doar o stare temporara. Gandeste-te ca este ca si cum ai fi in caruselul cel mai rapid din parc: te invarti, te panichezi, dar stii ca nu o sa ramai acolo pentru totdeauna. Si da, chiar daca vocea interioara urla "Ajutor!", nu e semn ca trebuie sa-ti rezervi loc la sanatoriu. E doar creierul tau in modul dramatism.
Pot muri din cauza unui atac de panica?
Nu. Chiar daca pare ca inima ta nu mai rezista, ca te sufoci si ca trupul tau se transforma intr-un vulcan gata sa erupa, nu exista riscul sa mori din cauza unui atac de panica. Corpul are mecanisme foarte bine puse la punct care regleaza intensitatea reactiilor fiziologice. In plus, nicio statistica medicala nu a confirmat vreodata decesul cauzat direct de un atac de panica. Pe scurt, ai zero sanse sa mori si 100% sanse sa te simti ca si cum o faci.
Cum stiu ca nu e o problema medicala?
Este intotdeauna recomandat sa faci un control medical initial, mai ales daca este prima data cand experimentezi aceste simptome. Medicul poate exclude afectiuni cardiace, respiratorii sau hormonale. Dupa ce ai bifat acel set de analize si ti se spune ca esti „perfect sanatos”, e momentul sa privesti si spre suflet, nu doar spre corp. Atunci cand simptomele apar in absenta unei cauze fizice detectabile, este foarte posibil ca ele sa aiba o natura psihologica. Nu esti ipohondru, nu inventezi, pur si simplu corpul tau striga ce mintea nu reuseste inca sa spuna cu voce tare.
Ce spun studiile?
Un studiu publicat in Journal of Anxiety Disorders arata ca aproximativ 4.7% dintre adulti experimenteaza tulburari de panica la un moment dat in viata lor. Alte cercetari indica faptul ca atacurile de panica apar adesea impreuna cu alte tulburari precum anxietatea generalizata, depresia sau fobiile. Mai pe scurt, panica rareori vine singura – are un intreg anturaj.
Un alt studiu, de data aceasta publicat in Psychological Medicine, a aratat ca multi oameni experimenteaza primele atacuri de panica in adolescenta sau la inceputul vietii adulte, dar nu cauta ajutor decat ani mai tarziu. De ce? Din teama de stigmat, de rusine sau pentru ca spera ca „o sa treaca de la sine”. Spoiler alert: nu trece intotdeauna, dar poate fi tratata cu succes.
Terapia – in diversele ei forme – joaca un rol esential. Nu doar terapia cognitiv-comportamentala, ci si psihoterapia psihanalitica, terapia umanista, integrativa sau chiar terapia prin arta pot aduce beneficii semnificative. De ce? Pentru ca te ajuta sa intelegi ce se intampla cu tine, sa pui cuvinte pe trairi si sa nu mai fugi de ele ca de fantome in pod.
Un beneficiu major al terapiei este faptul ca ofera un spatiu sigur si sustinut in care poti sa explorezi propriile mecanisme de reactie. Poate descoperi ca panica ta este doar varful aisbergului si ca dedesubt se afla emotii reprimate, frici vechi sau situatii nerezolvate. Si nu, nu trebuie sa ai traume „mari” ca sa meriti terapie – uneori, e suficient ca sistemul tau nervos sa fi fost prea mult timp in priza.
Studiile mai arata si ca relatia terapeutica – adica legatura de incredere dintre client si terapeut – este un factor esential in vindecare. Asa ca nu e doar despre tehnici si teorii, ci despre a fi ascultat, inteles si sustinut cand ti se pare ca lumea o ia razna.
Si ca sa incheiem intr-o nota usoara: daca ai ajuns sa cauti pe Google "Mor daca am atac de panica?" sau "De ce imi bate inima ca la gazela urmarita de leu?", afla ca studiile spun ca esti om, nu defect. Si vestea buna este ca se poate lucra cu toate astea – cu sprijin potrivit si, uneori, cu cate un zambet pe buze.
Cum te poate ajuta psihoterapia
Psihoterapia este ca o lanterna intr-o camera intunecata sau, pentru cine prefera metaforele culinare, ca o reteta gasita fix cand aveai toate ingredientele, dar habar nu aveai ce sa faci cu ele. Te ajuta sa vezi mai clar ce se intampla cu tine, sa intelegi ce declanseaza atacurile de panica si sa gasesti modalitati sanatoase de a le gestiona. Nu e o solutie magica, dar e un proces care te ajuta sa faci ordine in haosul emotional si sa nu mai reactionezi ca un sistem de alarma hypersensibil care urla la fiecare foiala de emotie.
In terapie poti explora traume trecute, poti invata tehnici de relaxare, poti analiza ganduri care ruleaza in fundal ca niste reclame enervante si poti descoperi resurse pe care nici nu stiai ca le ai. Si cel mai important – poti incepe sa ai mai multa compasiune fata de tine insuti.
In psihoterapia psihanalitica, de exemplu, accentul se pune pe intelegerea cauzelor profunde ale anxietatii. Poate ca frica ta de a pierde controlul are radacini vechi – momente in care ai fost lasat singur cand aveai nevoie de sprijin, sau situatii in care ai invatat ca nu e sigur sa fii vulnerabil. Poate ca, undeva in tine, exista o parte mica si speriata care inca asteapta sa fie vazuta si ascultata.
Prin vorbire si relatia cu terapeutul, aceste fire subtile se deznoada. Nu brusc, nu spectaculos ca in filme, ci pas cu pas, cum desfacem o ghemotoace de sfoara incurcata gasita in sertarul cu „de toate”. Si la un moment dat, aproape fara sa-ti dai seama, realizezi ca ceva s-a schimbat: respiri mai usor, panica nu mai are aceeasi forta, iar gandul "nu fac fata" incepe sa fie contrazis de experienta directa ca... de fapt, chiar faci fata.
Si daca tot suntem sinceri: da, uneori terapia e si despre a plange in fata unui strain profesionist, apoi a rade despre cum ai facut asta si a-ti da seama ca nu s-a sfarsit lumea… ci doar o sesiune de 45 de minute.
Si un strop de umor
Atacul de panica este ca acel prieten exagerat care suna in miez de noapte sa-ti spuna ca sigur e cutremur pentru ca s-a miscat perdeaua. Si nu doar ca te suna, dar insista sa te trezesti, sa iei pisica, sa cobori in pijama in fata blocului si sa-ti actualizezi urgent testamentul. Vestea buna e ca, odata ce-l cunosti, poti invata sa-l asculti fara sa-l crezi pe cuvant.
Cu timpul, ajungi sa-ti dai seama ca acel prieten nu are nevoie sa fie alungat, ci calmat. Ii poti spune: "Multumesc pentru grija, dar chiar nu cred ca perdeaua aia a provocat un seism de gradul 9". Si, cine stie, poate chiar ajungeti la o relatie functionala. Tu il asculti, el nu mai tipa. Sau tipa mai incet.
Pana la urma, nu-i vorba sa scapi complet de panica (ea are un loc al ei in universul emotional), ci sa nu-i mai dai voie sa se instaleze cu bocceluta ei in sufrageria ta, sa-ti manance snacksurile si sa schimbe canalul la televizor fara sa intrebe.
"Frica bate la usa. Curajul se duce sa deschida. Nu era nimeni acolo." – proverb anonim
In incheiere
Atacurile de panica sunt, fara indoiala, o experienta infricosatoare, dar ele nu sunt invincibile. Cu informare, sprijin si rabdare, poti invata sa le gestionezi si sa iti recastigi echilibrul. Daca te regasesti in cele descrise mai sus, sa stii ca nu esti singur si ca ajutorul este mai aproape decat crezi.
A merge la terapie nu este un semn de slabiciune, ci un act de curaj si un cadou pe care ti-l faci tie insuti. Si cine stie? Poate ca exact in mijlocul fricii vei gasi forta pe care nu stiai ca o ai.
